marți, 12 iunie 2012

Abisul gândurilor


Liane de gânduri mă împresoară,
Se agaţă disperate de mine
Să-mi abată atenţia inimii de la tine.
Mă las prins în hora lor iluzorie
Și ating cu lacrimile adâncul abisului.
Unde este lumina ce-mi arăta drumul?
Unde este căldura buzelor  tale de viaţă?
Unde este iubirea ce-mi îmbrăca sufletul în armonie?

sâmbătă, 9 iunie 2012

Mama



                        
Ești primul chip zâmbitor, iubitor
Pe care l-am văzut în această lume,
Iar atingerea ta feminină, protectoare, mangâietoare
Am simtit-o dinainte de a-mi alege numele.
Te știu din toată viața mea, binecuvântată,
Pe care tu mi-ai dat-o, prin tine hranindu-mă;
Vocea ta suavă, melodioasă o auzeam chiar înainte
De a-mi deschide ochii migdalați spre tine, mama mea.


Mi-ai umplut visele copilăriei cu încântatoare povețti,
M-ai adormit cu toate cântecele de leagan știute,
M-ai adăpostit între bratele tale calde, materne
De frigul iernii și al greutăților inerente vieții.


Ești alături de mine de când m-ai conceput, îndrăgostită
Și mă iubești cum doar tu știi aceasta, continuu;
Ți se umple sufletul de bucurie la fiecare reușită a mea
Și te rogi pentru mine la fiecare răscruce.


Iți trimit de ziua ta, plină de soarele din privirile copiilor ce îi educi
 Toate florile care-ti incanta intreaga faptura,
O eterna îmbrătișare cu aroma de lalele
Și te învălui cu iubirea mea recunoscătoare.


Cu ocazia împlinirii unei frumoase vârste îi dedic mamei mele aceste versuri si îi urez o sinceră si plină de dragoste urare de La Multi Ani fericiti, plini de sănătate și credință ! Te Iubesc Mama !